Thursday, June 30, 2016

Custom Adv 1
BUCURIE PENTRU COPIII DIN CUMPĂNA

BUCURIE PENTRU COPIII DIN CUMPĂNA

55 DE COPII AU PRIMIT PACHETE CE CONȚIN DULCIURI, HAINE ȘI JUCĂRII
 
În prag de sărbători, angajații COMDATA ȘI VODAFONE CONSTANȚA, în colaborare cu Serviciul public de Asistență Socială din Cumpăna au făcut o bucurie copiilor ce provin din familii defavorizate. L-au adus cu ei și pe Moș Crăciun, care a împărțit pachete, ce conțin dulciuri, jucării și haine, celor 55 de copii. Unii dintre micuți l-au răsplătit pe moș cu poezii și colinde.
 
Toți copiii care au primit pachete din partea celor de la COMDATA ȘI VODAFONE CONSTANȚA  sunt beneficiarii programului Cantina Socială   din   cadrul   Parohiei  „Sfânta   Cuvioasă   Paraschiva”.  
 
După ce au primit pachetele din partea angajaților COMDATA ȘI VODAFONE CONSTANȚA, micuții au mers apoi la Sediul Primăriei Cumpăna. Și aici au primit dulciuri, oferite de data aceasta de Primărie și Consiliul Local. În total, peste 1700 de prichindei s-au bucurat de cadouri din partea administrației locale, în luna magică a sărbătorilor.
Read 139363 times